Poiana Mărului, 16-19 octombrie 2025


Tură foto aniversară pe dealurile din Poiana Mărului și Holbav, BV

 

La această tură foto participarea e rezervată doar celor ce m-au însoțit în trecut la alte ture foto!!!

De ce aniversară? Nu am gasit un cuvant mai potrivit. “Exclusivista” suna prea pompos, “cu participare limitata” e prea lung. Asa ca ii zic aniversara. Si asa voi numi de acum inainte acele ture foto care se vor desfasura in cadru restrans, cu participanti numai din randurile celor ce au mai fost cu mine la alte ture (sau sunt deja inscrisi pentru o tura viitoare)

Ce este deosebit la acestea fata de o tura foto obisnuita? Mai multe lucruri – programul mai relaxat este unul din ele  (dar nu va lasati pacaliti – nu pierdem niciun rasarit si niciun apus – ca de obicei). Faptul ca pe moment acest gen de ture vor fi singurele pe care le mai fac in tara – dupa cum stiti in ultimii ani am organizat ture foto numai in strainatate.

Deosebit este si pretul. Este intr-un fel gratis. Adica participantii vor achita numai taxele de cazare proprii.  Pe care le voi comunica in privat celor ce se inscriu.

Ca de obicei – locurile sunt limitate – dar daca la turele din afara tarii suntem maximum 8 persoane, aici putem fi chiar si 12, pe sistemul the more the merrier.

Inscrie-te

Pe scurt despre tura foto aniversara

Taxa de participare este de xxx lei  și reprezinta costurile de cazare pentru 3 nopti in Poiana Marului. Tura foto este limitata la 11 participanti. Am inchiriat o vila numai pentru noi, asa ca vom sta destul timp impreuna pe timpul turei. Vreau sa stam sa bem o bere, sa discutam pe marginea imaginilor obtinute in ziua respectiva, sa editam, sa invatam unii de la altii, sa ne distram. Pentru ca asa se fac amintirile si se leaga prieteniile.

Tura foto se adresează tuturor celor care au fost cu mine in vreo tura foto pana acum, sau care s-au inscris deja pentru turele foto viitoare.  Vom iesi la fotografiat inainte de rasarit si dupa-amiaza pana dupa apus. Nu trebuie cine stie ce conditie fizica, vom merge cu masinile la spoturile alese, dar ar fi bine sa avem echipament adecvat (dimineata poate fi destul de frig si umed)

Puteți veni și cu însoțitori nefotografi – e chiar recomandat – culorile toamnei sunt incredibile aici. Nu cred ca se va plictisi cineva in acest timp….

 

Mai pe larg acum

În 2019, căutînd online posibilități de un concediu semi-fotografic un pic mai aproape de casă, (altele decât Moieciu și Șirnea – pe care le bătusem deja suficient la pas), am descoperit Poiana Mărului, în județul Brașov. Am văzut doar câteva fotografii și am decis că merită explorat. Și am explorat câte ceva, dar destul de puțin având în vedere suprafața vastă a comunei. Așa că m-am mai întors de 2 ori să mai colind nițel pe acolo 🙂

La fiecare colină peisajul se schimbă, alte locuri apar în față, alte unghiuri, alte subiecte. Fie că e vorba de un drum șerpuit, fie că e o casă pe culmea unui deal sau un grup de vacuțe ce pasc în singurul loc cu soare dintre 2 dealuri. Ceața de dimineață, atunci când iși face apariția, face ca totul să capete o nouă dimensiune.

Aici este locul unde am realizat cea mai de succes fotografie a mea până în acest moment și locul unde am început canalul de Youtube

Fără să mai lungesc prea mult textul, în toamna asta m-am decis să revin în Poiana Mărului și să fac aici prima tura foto aniversara in care sa surprindem culorile toamnei in acest an. Este un loc ce merită văzut, explorat și fotografiat, după cum vă puteți convinge și singuri văzînd fotografiile  de mai jos, fotografii realizate toamna la ture foto precedente pe care le-am organizat-o acolo

 

Tura foto se va desfășura între 16-19 octombrie 2025 în locații din comuna Poiana Mărului si Holbav, jud Brașov.

  • joi 16 octombrie – ne vom întâlni la pensiune și ne vom caza. Locația o voi comunica ulterior tuturor participanților. Ieșim la fotografii înainte de apus undeva aproape de cazare dacă ajungeți la timp. mâncăm ceva, bem ceva, facem planul pentru a doua zi
  • vineri si sâmbătă –  dimineața vom fotografia la rasarit in locuri extrem de dragi mie.  Apoi micul dejun intarziat  și ceva editare. Dupa-amiaza plecam sa exploram si sa fotografiem satul, culorile toamnei, vom ramane pana la apus.
  • duminică – sesiunea de răsărit, apoi micul dejun și discuții despre ce am făcut și plecarea care încotro

Prețul turei foto este de xxx de lei de persoană și include:

  • cazare 3 nopți în camere duble cu baie proprie,
  • îndrumare fotografică și ghidaj în zonă asigurate de mine și de  Raluca
  • sesiune de editare foto
  • un video “start to finish” in care prezint procesul de realizare a unei fotografii de la inceput pana la rezultatul final. O fotografie din Poiana Marului – evident

Ce nu include – mesele ( sunt 2 restaurante foarte ok in sat), transportul, berea și țuica de seara. Pentru transport local vom încerca să ne grupăm la fața locului în funcție de mașini și disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a împărți mașina cu alți participanți.

Pentru înscriere se achită taxa intreaga, în cazul în care nu mai puteți ajunge se returnează intergral dacă locul se ocupă de către altă persoană.

Echipament recomandat:

  • aparat foto dslr sau mirorless, obiective wide, normal și tele. Nu neglijati importanta teleobiectivului – eu am max 200mm dar mai folosesc cateodata un teleconvertor de 1.4x
  • trepied, baterii, carduri
  • dronele sunt binevenite si chiar recomandate. Dacă reușim să nu le lovim între ele sau cu orice alt obiect sau participant ar fi super
  • laptop cu LR și PS – opțional
  • haine adecvate condițiilor meteo (inclusiv pelerina de ploaie) și drumețiilor – dimineața la prima oră e posibil să fie spre 0  grade, după răsărit se încălzește teoretic, bocanci – eventual rezistenți la apa
  • frontală – în caz că ne prinde întunericul pe undeva

Nu stați prea mult pe gânduri. O să fie fain!!! Și locurile sunt limitate!

Pentru înscrieri – folosiți acest formular sau 0723314326


Va las in compania altor imagini din Poiana Marului, daca nu sunteti inca convinsi.

Daca sunteti – apasati butonul magic: Înscrie-te