Poiana Marului, 22-24 octombrie 2021
Tură foto pe dealurile din Poiana Mărului, BV
În 2019, căutînd online posibilități de un concediu semi-fotografic un pic mai aproape de casă, (altele decât Moieciu și Șirnea – pe care le bătusem deja suficient la pas), am descoperit Poiana Mărului, în județul Brașov. Am văzut doar câteva fotografii și am decis că merită explorat. Și am explorat câte ceva, dar destul de puțin având în vedere suprafața vastă a comunei. Așa că m-am mai întors de 2 ori să mai colind nițel pe acolo 🙂
Primul lucru care m-a frapat cănd am ajuns aici a fost înălțimea dealurilor. Nu eram pregătit pentru așa ceva 🙂 Acest lucru face însă locurile mult mai interesante. La fiecare colină peisajul se schimbă, alte locuri apar în față, alte unghiuri, alte subiecte. Fie că e vorba de un drum șerpuit, fie că e o casă pe culmea unui deal sau un grup de vacuțe ce pasc în singurul loc cu soare dintre 2 dealuri. Ceața de dimineață, atunci când iși face apariția, face ca totul să capete o nouă dimensiune.
Aici este locul unde am realizat cea mai de succes fotografie a mea până în acest moment și locul unde am început canalul de Youtube
Fără să mai lungesc prea mult textul, în toamna asta m-am decis să revin în Poiana Mărului și să fac aici ultima tura foto din acest an. Este un loc ce merită văzut, explorat și fotografiat, după cum vă puteți convinge și singuri văzînd fotografiile din slide-urile de mai jos
Costul turei foto
Taxa de participare este de 500 de lei și include, pe lângă ghidajul fotografic, costurile de cazare la o pensiune din Poiana Mărului.
Cine poate participa?
Tura foto se adresează tuturor celor pasionați de fotografia de peisaj și călătorie indiferent de gradul de cunoștințe pe care le aveți sau credeți că le aveți. Începătorii sunt bineveniți și încurajați chiar. De asemenea – posesorii de drone sunt asteptați pentru că dealurile sunt superbe văzute de sus, mai ales cu Piatra Craiului pe fundal. Vârsta minimă de participare este de 18 ani.
Pe parcursul turei foto vom face plimbări prin zonă de deal, va fi ceva diferență de nivel, dar nu este nimic deosebit (în afară de peisajele unde ne va purta acest drum), nu este munte.
Puteți veni și cu însoțitori nefotografi – pentru că zona este minunată, costul este același pentru toată lumea, nu facem discriminări.
Tura foto se va desfășura între 22-24 octombrie 2021 în locații din comuna Poiana Mărului, jud Brașov.
- vineri 22 octombrie – ne vom întâlni la pensiune și ne vom caza. Locația o voi comunica ulterior tuturor participanților. Ieșim la fotografii înainte de apus undeva aproape de cazare dacă ajungeți la timp. Ne cunoaștem , mâncăm ceva, bem ceva, facem planul pentru a doua zi
- sâmbătă – dimineața vom fotografia la rasarit intr-un loc extrem de drag mie. Apoi micul dejun intarziat, o sesiune de critică fotografică* și ceva editare. Dupa pranz plecam sa exploram si sa fotografiem satul, culorile toamnei, vom ramane pana la apus.
- duminică – sesiunea de răsărit, apoi micul dejun și discuții despre ce am făcut și plecarea care încotro
Pe tot parcursul turei foto (cu excepția perioadelor de somn vă rog) vă stau la dispoziție și vă răspund la orice întrebare legată de editare, tehnică sau compoziție fotografică, etc.
*oricine dorește să participe la sesiunea de critică este rugat să îmi trimită înainte de tură maximum 5 fotografii din portofoliul propriu pe care să le discutăm
Prețul turei foto este de 500 de lei de persoană și include:
- cazare 2 nopți în camere duble cu baie proprie,
- îndrumare fotografică și ghidaj în zonă asigurate de mine și de Raluca
- sesiune de critică și de editare foto
Ce nu include – mesele(ne putem face singuri micul dejun la bucătăria pensiunii sau mâncăm vis-a-vis la un local), transportul, berea și țuica de seara. Pentru transport local vom încerca să ne grupăm la fața locului în funcție de mașini și disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a împărți mașina cu alți participanți.
Pentru înscriere se achită un avans de 250 de lei, în cazul în care nu mai puteți ajunge avansul se returnează dacă locul se ocupă de către altă persoană.
Echipament recomandat:
- aparat foto dslr sau mirorless, obiective wide, normal și tele. Nu neglijati importanta teleobiectivului.
- trepied, baterii, carduri
- dronele sunt binevenite si chiar recomandate. Dacă reușim să nu le lovim între ele sau cu orice alt obiect sau participant ar fi super
- laptop cu LR și PS – opțional
- haine adecvate condițiilor meteo (inclusiv pelerina de ploaie) și drumețiilor – dimineața la prima oră e posibil să fie spre 0 grade, după răsărit se încălzește teoretic, bocanci – eventual rezistenți la apa
- frontală – în caz că ne prinde întunericul pe undeva
Nu stați prea mult pe gânduri. O să fie fain!!! Și locurile sunt limitate!
PS. Situația epidemiologică din țară este extrem de “fluida” în acest moment. În cazul anulării turei foto avansul va fi restituit tuturor. De asemenea, toți participanții vor veni cu dovada unui test negativ/vaccin/boala in ultimele 6 luni – sau orice va mai fi considerat necesar in acel moment pentru ca toți să ne simțim în siguranță și să ne bucuram de companie, locuri, fotografie.
Pentru înscrieri – folosiți acest formular sau 0723314326