Poiana Marului, 14-16 octombrie 2022


Tură foto pe dealurile din Poiana Mărului și Holbav, BV

 

In acest moment toate locurile sunt ocupate. Te poti inscrie pe lista de asteptare si in cazul in care renunta cineva te voi contacta!!!!

În 2019, căutînd online posibilități de un concediu semi-fotografic un pic mai aproape de casă, (altele decât Moieciu și Șirnea – pe care le bătusem deja suficient la pas), am descoperit Poiana Mărului, în județul Brașov. Am văzut doar câteva fotografii și am decis că merită explorat. Și am explorat câte ceva, dar destul de puțin având în vedere suprafața vastă a comunei. Așa că m-am mai întors de 2 ori să mai colind nițel pe acolo 🙂

La fiecare colină peisajul se schimbă, alte locuri apar în față, alte unghiuri, alte subiecte. Fie că e vorba de un drum șerpuit, fie că e o casă pe culmea unui deal sau un grup de vacuțe ce pasc în singurul loc cu soare dintre 2 dealuri. Ceața de dimineață, atunci când iși face apariția, face ca totul să capete o nouă dimensiune.

Aici este locul unde am realizat cea mai de succes fotografie a mea până în acest moment și locul unde am început canalul de Youtube

Fără să mai lungesc prea mult textul, în toamna asta m-am decis să revin în Poiana Mărului și să fac aici tura foto in care sa surprindem culorile toamnei in acest an. Este un loc ce merită văzut, explorat și fotografiat, după cum vă puteți convinge și singuri văzînd fotografiile  de mai jos, fotografii realizate toamna trecuta, la tura foto precedenta pe care am organizat-o acolo

 

Inscrie-te pe lista de asteptare

 

Pe scurt despre tura foto

Taxa de participare este de 700 de lei pentru cei inscrisi pana pe 31 august, apoi devine 800 de lei și include costurile de cazare pentru 2 nopti in Poiana Marului si micul dejun. Tura foto este limitata la 10 participanti. Am inchiriat o vila numai pentu noi, asa ca vom sta destul timp impreuna pe timpul turei. Vreau sa stam sa bem o bere, sa discutam pe marginea imaginilor obtinute in ziua respectiva, sa editam, sa invatam unii de la altii, sa ne distram. Pentru ca asa se fac amintirile si se leaga prieteniile.

Tura foto se adresează tuturor celor pasionați de fotografia de peisaj și călătorie indiferent de gradul de cunoștințe pe care le aveți sau credeți că le aveți. Începătorii sunt bineveniți și încurajați chiar. Vârsta minimă de participare este de 18 ani. Vom iesi la fotografiat inainte de rasarit si dupa-amiaza pana dupa apus. Nu trebuie cine stie ce conditie fizica, vom merge cu masinile la spoturile alese, dar ar fi bine sa avem echipament adecvat (dimineata poate fi destul de frig si umed)

Puteți veni și cu însoțitori nefotografi – e chiar recomandat – culorile toamnei sunt incredibile aici. Nu cred ca se va plictisi cineva in acest timp….

Mai pe larg acum

 

Tura foto se va desfășura între 14-16 octombrie 2022 în locații din comuna Poiana Mărului si Holbav, jud Brașov.

  • vineri 14 octombrie – ne vom întâlni la pensiune și ne vom caza. Locația o voi comunica ulterior tuturor participanților. Ieșim la fotografii înainte de apus undeva aproape de cazare dacă ajungeți la timp. Ne cunoaștem , mâncăm ceva, bem ceva, facem planul pentru a doua zi
  • sâmbătă –  dimineața vom fotografia la rasarit intr-un loc extrem de drag mie.  Apoi micul dejun intarziat, o sesiune de critică fotografică* și ceva editare. Dupa pranz plecam sa exploram si sa fotografiem satul, culorile toamnei, vom ramane pana la apus.
  • duminică – sesiunea de răsărit, apoi micul dejun și discuții despre ce am făcut și plecarea care încotro

Prețul turei foto este de 800 de lei de persoană (700 pentru inscriere pana pe 31 august) și include:

  • cazare 2 nopți în camere duble cu baie proprie,
  • micul dejun
  • îndrumare fotografică și ghidaj în zonă asigurate de mine și de  Raluca
  • sesiune de critică și de editare foto

Ce nu include – mesele in afara de micul dejun ( e un restaurant foarte ok la 100m de cazare), transportul, berea și țuica de seara. Pentru transport local vom încerca să ne grupăm la fața locului în funcție de mașini și disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a împărți mașina cu alți participanți.

Pentru înscriere se achită un avans de 350 de lei, în cazul în care nu mai puteți ajunge avansul se returnează dacă locul se ocupă de către altă persoană.

Echipament recomandat:

  • aparat foto dslr sau mirorless, obiective wide, normal și tele. Nu neglijati importanta teleobiectivului – eu am max 200mm dar mai folosesc cateodata un teleconvertor de 1.4x
  • trepied, baterii, carduri
  • dronele sunt binevenite si chiar recomandate. Dacă reușim să nu le lovim între ele sau cu orice alt obiect sau participant ar fi super
  • laptop cu LR și PS – opțional
  • haine adecvate condițiilor meteo (inclusiv pelerina de ploaie) și drumețiilor – dimineața la prima oră e posibil să fie spre 0  grade, după răsărit se încălzește teoretic, bocanci – eventual rezistenți la apa
  • frontală – în caz că ne prinde întunericul pe undeva

Nu stați prea mult pe gânduri. O să fie fain!!! Și locurile sunt limitate!

Pentru înscrieri – folosiți acest formular sau 0723314326


Pe tot parcursul turei foto (cu excepția perioadelor de somn vă rog) vă stau la dispoziție și vă răspund la orice întrebare legată de editare, tehnică sau compoziție fotografică, etc.

*oricine dorește să participe la sesiunea de critică este rugat să îmi trimită înainte de tură maximum 5 fotografii din portofoliul propriu pe care să le discutăm

 

Va las in compania altor imagini din Poiana Marului, daca nu sunteti inca convinsi.

Daca sunteti – apasati butonul magic: Înscrie-te pe lista de asteptare